Publicat

9

octombrie

2017

00:29

857

vizualizări

„Situaţia poate degenera rapid“: Guvernul spaniol, companiile şi agenţiile de rating au dezlănţuit ofensiva ameninţărilor asupra Cataloniei. Firmele germane se tem de un şoc mai mare decât Brexitul

Pe măsură ce nebunia independenţei Cataloniei creşte în amploare, provincia spaniolă este supusă unor atacuri şi ameninţări economice şi financiare tot mai dure, după aceeaşi reţetă ca în cazul Brexitului.

„Situaţia poate degenera rapid“: Guvernul spaniol, companiile şi agenţiile de rating au dezlănţuit ofensiva ameninţărilor asupra Cataloniei. Firmele germane se tem de un şoc mai mare decât Brexitul

Pe măsură ce nebunia independenţei Cataloniei creşte în amploare, provincia spaniolă este supusă unor atacuri şi ameninţări economice şi financiare tot mai dure, după aceeaşi reţetă ca în cazul Brexitului.

Guvernul central spaniol, companii şi agenţii de rating deopotrivă au trimis catalanilor mesaje de intimidare. Fitch şi S&P, două dintre cele mai mari agenţii de rating din lume, au avertizat că ar putea retrograda calificativul datoriei suverane a Cataloniei deoarece tensiunile politice dintre guvernul local şi cel central „se vor înrăutăţi probabil pe termen scurt“, ceea ce ar putea duce la întreruperea fluxului de lichidităţi de stat către provincia al cărei guvern local vrea separarea de Spania. Catalonia este una dintre cele mai bogate şi industrializate regiuni ale Spaniei, dar şi una dintre cele mai îndatorate. Pentru că datoriile sale au un calificativ nere­comandat investiţiilor, provincia nu se poate finanţa direct de pe pieţe şi depinde de guvernul central. Retro­gradarea calificativului va înrăutăţi situaţia financiară a Cataloniei. Eforturile pentru independenţă, printre care un referendum ilegal, ale guvernului regional au creat în Spania cea mai gravă criză politică din ultimele decenii. Provincia contribuie cu aproximativ 19% la PIB-ul spaniol şi atrage cei mai mulţi turişti.

Madridul, deşi şi-a îndulcit tonul şi şi-a cerut iertare pentru bătăile administrate de poliţia antirevoltă votanţilor catalani în referendumul ilegal pentru independenţă, a reacţionat hotărât pe alt front: printr-un decret a făcut mai uşor pentru companii să-şi mute sediile din Catalonia în alte părţi ale ţării, scrie presa spaniolă. Unele companii mari, printre care o bancă, spun că vor face exact aşa. Afacerile care-şi transferă baza fiscală reprezintă lovituri date bugetului regiunii. Decretul ar fi proiectat special pentru Caixabank, una dintre cele mai mari instituţii de credit spaniole, deoarece permite băncii să-şi transfere baza legală şi fiscală afară din regiunea pe care preşedintele catalonez Carles Puigdemont o vrea separatistă fără o întâlnire a acţionarilor, aşa cum se prevede în statutul companiei. După acest pas făcut de Madrid, Caixa, a treia bancă în funcţie de mărime, a anunţat că se va muta la Valencia, notează The Guardian. O altă bancă, Sabadell, a luat o decizie asemănătoare.

MAI MULTE PE ZIARUL FINANCIAR

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info