Publicat

7

octombrie

2017

18:15

1400

vizualizări

Omul care a convins-o pe Prinţesa Diana să ajute România. Graham Perolls: „Dacă aş fi fost în Guvernul de la Bucureşti aş fi făcut din sănătate o prioritate”

A ajuns în România din întâmplare. A luat-o pe urmele lui Dracula, în zonele turistice din Transilvania şi s-a îndrăgostit irecuperabil de această ţară. Şi-a făcut prieteni români şi n-a rezistat să-şi aducă aici şi rudele, devenind un adevărat ambasador al României în ţara lui, Marea Britanie.

Omul care a convins-o pe Prinţesa Diana să ajute România. Graham Perolls: „Dacă aş fi fost în Guvernul de la Bucureşti aş fi făcut din sănătate o prioritate”

A ajuns în România din întâmplare. A luat-o pe urmele lui Dracula, în zonele turistice din Transilvania şi s-a îndrăgostit irecuperabil de această ţară. Şi-a făcut prieteni români şi n-a rezistat să-şi aducă aici şi rudele, devenind un adevărat ambasador al României în ţara lui, Marea Britanie.

S-a întors aici aproape în fiecare an şi a asistat la momente cheie din istoria noastră recentă. A ajuns aici în primele zile de după Revoluţie, în ianuarie 1990 şi a vrut să meargă într-un spital din Braşov, să vadă care este situaţia din unităţile sanitare ale unei ţări despre care ştia că s-a confruntat cu probleme mari. Pe holurile spitalului a văzut cum un tânăr murea în chinuri groaznice pentru că medicii nu aveau morfină şi şi-a dat seama că trebuie să facă ceva, să ajute cumva, să aducă un lucru bun într-o lume care nu funcţiona cum trebuie. Şi-a folosit experienţa şi a reuşit să aducă în România un lucru la care nimeni nu visa. 

Numele lui este Graham Perolls. S-a născut în Kent, în Marea Britanie, şi este omul care a înfiinţat primul centru de îngrijire paliativă din România, Hospice Casa Speranţei. Povestea lui Graham Perolls începe pe când avea puţin peste 20 de ani. Un moment critic din viaţa lui avea să-i deschidă calea către domeniul în care activează astăzi.

„Când aveam puţin peste 20 de ani, tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer şi acesta este felul în care am intrat în contact cu mişcarea de tip hospice, oamenii care se ocupă de asta ne-au salvat dintr-o situaţie foarte dificilă şi eu am devenit foarte interesat de mişcarea hospice. Dar, după ce a murit tatăl meu, am preluat afacerea lui, deci am fost foarte ocupat pentru câţiva ani, apoi m-am căsătorit. Totuşi, după asta, am decis că vreau să-mi dedic timpul şi să înfiinţez un centru hospice în oraşul meu natal, în Regatul Unit.  Deci, în 1984, am înfiinţat Ellenor Hospice, care se află şi astăzi acolo, deci am experienţa înfiinţării unui astfel de centru în Regatul Unit”, îşi aminteşte Graham cum un moment tragic s-a transformat într-o idee care avea să ajute mii de familii să-şi găsească liniştea în clipele de cumpănă din vieţile lor.

Cu aproape 10 ani înainte de deschiderea primului său centru hospice în oraşul natal, Graham Perolls a ajuns în România, din întâmplare, după cum spune chiar el. A fost noroc sau ghinion? N-avea să afle până n-a aterizat pe tărâm transilvănean. Şi-a aflat atunci ce înseamnă să te îndrăgosteşti la prima vedere de nişte locuri despre care nici n-aveai habar până atunci. Agentul de turism urma să aranjeze pentru Graham şi pentru prietenul său o călătorie în Spania sau Portugalia, însă nicio ofertă nu se potrivea cu cerinţele lor. Aşa au ajuns să răspundă pozitiv la întrebarea „Ce ziceţi de o săptămână în Transilvania?”. Iar acea călătorie a însemnat mai mult decât locuri incredibil de frumoase. Acea călătorie a însemnat începutul unei prietenii pe viaţă, care i-a schimbat viaţa lui Graham Perolls.

„Turul ne-a purtat în multe locuri asociate cu Dracula. Unul dintre aceste locuri a fost Castelul Bran, iar apoi am mers în Braşov. În timpul acelei zile din 1975 ne-am rătăcit şi a venit la noi un tânăr băiat care ne-a întrebat dacă ne poate ajuta şi a spus că ne va duce înapoi la hotel. Ne-a spus că era proaspăt căsătorit şi ne-a invitat să o cunoaştem pe soţia lui. Aşadar, am ajuns într-un micuţ apartament din Braşov, iar cei doi au devenit primii mei prieteni români şi, ca rezultat al acestei prietenii, m-am întors. Mi-am adus sora, prietena şi un alt prieten în 1977, am venit din nou în ’78”, îşi aminteşte Graham cu zâmbetul pe buze.

Anii au trecut, iar în 1989, pe când avea deja trei copii şi era căsătorit a vrut să-şi aducă soţia să-i cunoască pe prietenii lui din România. A nimerit aici în momente de cumpănă, înainte ca oamenii să iasă în stradă şi să provoace căderea regimului comunist. „Era vremea în care lucrurile erau extrem de dificile aici. Am văzut cu ochii mei acele cozi care se formau pentru pâine la 4 dimineaţa şi prietenii mei din Braşov nu aveau căldură în casă şi era foarte frig”, rememorează Graham Perolls clipele grele la care a fost martor.

Revoluţia din decembrie 1989 a trăit-o departe de prietenii lui. A aflat veşti despre evenimentele din România din presă şi s-a temut ca nu cumva să se întâmple ceva cu oamenii care-l primiseră cu căldură şi îi arătaseră adevărata faţă a românilor.
Îmediat după Anul Nou, pe 2 ianuarie 1990, Graham Perolls ajungea din nou în România…

… Cu gândul că poate ajuta cumva. Şi-a regăsit prietenii din Braşov şi i-a rugat pe aceştia să-l ducă la spitalul de oncologie din oraşul transilvănean. Ideea i-a venit după ce televiziunile au început să dea publicităţii imagini şocante din orfelinatele româneşti. Graham s-a gândit atunci că pentru această problemă se vor găsi soluţii, că mulţi oameni se vor interesa de situaţia orfanilor României. Totuşi, trecut printr-o experienţă neagră în propria-i viaţă, gândul i-a zburat către bolnavii de cancer din ţara noastră.

„M-am gândit că prin faptul că aveam deja deschis un centru hospice în oraşul meu natal, poate că puteam ajuta în felul acesta. Când am ajuns în acel spital, am fost întâmpinaţi de directorul instituţiei şi mi-a făcut un tur al spitalului şi s-a întâmplat ca chiar în acel moment un tânăr să moară de cancer având dureri foarte foarte mari. Atunci, directorul a spus că şi-ar dori să poată face ceva pentru el, dar nu are niciun medicament împotriva durerii, nu are nimic. Acea experienţă m-a impresionat profund şi m-am gândit că poate există ceva ce pot face în acea zonă. Aşa că m-am întors acasă şi le-am spus celor din organizaţia mea că vreau să strâng bani pentru România, pentru că acolo există o nevoie reală şi nu au parte de îngrijire de tip hospice”, povesteşte Graham Perolls, având în glas aceeaşi hotărâre cu care s-a întors acasă în acea iarnă din `90, dorind să schimbe ceva în România, o ţară pe care-a ajuns să o considere „a lui”, din întâmplare... sau nu.

A primit acceptul echipei sale din Marea Britanie şi, după o cercetare făcută la Braşov de către asistentele britanice specializate în îngrijire paliativă, Graham a început să strângă bani pentru deschiderea primului centru de îngrijire paliativă din România, care a fost inaugurat în 1992. 22 de ani mai târziu, în 2014, un al doilea centru hospice apărea la Bucureşti. 

Un centru deschis cu ajutorul Prinţesei Diana

Povestea centrului de la Braşov nu se sfârşeşte cu simpla dorinţă a lui Graham Perolls de a ajuta „a doua sa casă”, căci singur nu putea reuşi. În spatele construcţiei centrului de la Braşov stă o figură simbol a Regatului Unit.

„Am primit foarte mult ajutor din partea familiei regale şi am avut şansa să o întâlnesc pe Prinţesa Diana la începutul anilor 90. Era foarte implicată în mişcarea hospice în Marea Britanie şi am întâlnit-o la o recepţie care a avut loc la Palatul Kensington. Am fost foarte norocos, pentru că eram în spatele sălii şi acolo erau o grămadă de oameni care voiau să o întâlnească şi s-a întâmplat ca ea să intre chiar pe uşa din spate, aşa că am fost primul la rând. Am petrecut ceva timp vorbind despre România. Ea era foarte interesată, pentru că era foarte implicată în lupta împotriva HIV - SIDA şi ştia că existau în jur de 30.000 de copii infectaţi cu HIV în România în acea perioadă foarte dificilă. Aşadar, voia să facă ceva ca să ajute şi mi-a cerut să îi scriu. La acea vreme eram pe punctul de a începe să construim prima clădire pe care am avut-o aici în România, un centru rezidenţial de instruire din Braşov. Ea ne-a dat prima donaţie pentru acea clădire şi acest pas ne-a ajutat să reuşim să strângem restul banilor. Din păcate, a murit chiar înainte să inaugurăm clădirea, aşa că noi am numit-o Centrul pentru medicină paliativă ‘Prinţesa Diana’”, spune Graham Perolls cu ochii în lacrimi. 

Povestea cu iz regal a continuat în viaţa Hospice, iar centrul de la Bucureşti a primit în 2017 vizita Prinţului Charles. Îndrăgostit de România şi de satele transilvănene, n-a ezitat să stea de vorbă şi să se joace cu copiii beneficiari ai Centrului Hospice Casa Speranţei din Capitală, le-a ascultat poveştile şi a promis că se va implica în susţinerea activităţii Hospice, în special în ceea ce-i priveşte pe copii. 

„Sunt în discuţii cu cineva din staff-ul lui şi sper că el va continua relaţia specială cu centrele hospice din România. Şi sper, de asemenea, că William va veni în vizită aici, pentru că l-am întâlnit şi mi-a spus că i-ar plăcea foarte mult să viziteze România într-o zi”, zâmbeşte şi speranţa i se citeşte în ochi. 

Puterea de a continua vine din relaţiile speciale pe care le are cu pacienţii 

Graham Perolls şi-a dat seama din propria-i experienţă cât de importantă este îngrijirea paliativă pentru bolnavii de cancer şi pentru familiile lor, iar ceea ce-a văzut în România l-a făcut să înţeleagă că în ţara noastră este mai mare nevoie de acest tip de asistenţă, din simplul motiv că la noi mare parte dintre pacienţi sunt deja în fază terminală. Iar Hospice nu tratează boala, ci persoana: corpul, sufletul şi spiritul, dar şi familiile care, de multe ori, nu ştiu cum să gestioneze situaţia în care se află. 

Rezultatele muncii lui Graham şi a marii echipe care se ocupă de bunul mers al îngrijirii bolnavilor în fază terminală se numără în amintiri frumoase ale căror protagonişti sunt chiar bolnavii, tineri sau bătrâni, copii sau adulţi, care ajung să intre în sufletul celor care se îngrijesc de ei şi care vor rămâne tot timpul acolo. 

Graham Perolls spune că mulţi pacienţi l-au impresionat şi că de la fiecare a luat un pic de putere şi inspiraţia de a merge mai departe. Sunt 25 de ani de când englezul ajuns din întâmplare în România reuşeşte să schimbe ceva. Din cei 25 de ani, mărturiseşte că îi este greu să aleagă un singur pacient. Şi totuşi, ochii-i sclipesc când îşi aminteşte de Ciprian. 

Suferea de sarcom, o formă foarte agresivă de cancer, iar durerile sale erau incontrolabile. Cu toate acestea, mama lui nu şi-a pierdut niciodată speranţa şi a luptat să-l ducă în China, pentru a testa un tratament inovator. Din păcate, noile invenţii din medicină n-au dat rezultate pentru Ciprian şi el s-a-ntors la Hospice, unde şi-a făcut un prieten pe viaţă. 

„S-a întâmplat atunci să fiu aici pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că eram la început cu centrul, aşa că am ajuns să-l cunosc şi am petrecut foarte mult timp vorbind cu el. Era foarte realist când venea vorba despre prognosticul lui. Am vorbit foarte mult despre Anglia, cu toate că nu fusese niciodată acolo, însă era foarte interesat. I-am arătat foarte multe fotografii şi am împărtăşit multe poveşti, despre viaţa lui, despre viaţa mea. El a murit... Din păcate, nu am fost aici când a murit. M-am întors la câteva săptămâni după şi când am intrat în birou am găsit o mică agendă cu copertă de piele şi m-am întrebat ce era. O am cu mine şi acum în geantă, mereu o iau cu mine, pentru că atunci când am deschis acel carneţel era înăuntru un mesaj de la el în care îmi spunea: „Oriunde te poartă viaţa, hai să fim mereu prieteni. Eu promit să fie aşa!”. Când am dat pagina era acolo şi o poză a lui. A fost un moment foarte emoţionant, faptul că el s-a gândit la mine... şi, acea agendă călătoreşte mereu cu mine în servieta mea”, îşi aminteşte Graham, iar vocea-i e înecată în lacrimi. 

Lacrimile nu-i dau pace nici când vorbeşte despre o altă echipă din cadrul Hospice, Echipa „Dragoş”, cea care se ocupă cu ajutorarea spitalelor din Bucureşti, în special în zona de pediatrie. Această echipă mobilă are în spatele său, din nou, o poveste tristă. Graham Perolls a învăţat că din poveştile triste oamenii trebuie să „fure” inspiraţia de a face ceva pentru ca alţii să nu mai treacă sau să depăşească mai uşor o întâmplare similară. Dragoş a fost fiul administratorului centrului de la Braşov, absolvent de stomatologie, care a mers să profeseze în Marea Britanie şi-a locuit la Graham acasă. A fost, pentru că şi el s-a stins din cauza cancerului, iar cuvintele tatălui lui îi răsună şi astăzi în minte celui care a numit o echipă a centrului Hospice în onoarea sa: „Niciodată nu mi-am imaginat că am nevoie de Hospice pentru băiatul meu”. 

Graham Perolls nu e român, dar e un om conştient, care vede problemele şi greutăţile prin care trec oamenii aici, în România. Vede ce se întâmplă în sistemul de sănătate şi nu se sfieşte să spună că dacă ar fi fost în Guvernul de aici ar fi acordat sănătăţii o prioritate mai mare. „Dacă aş fi fost în Guvernul de aici aş fi făcut din sănătate o prioritate mult mai mare. În Marea Britanie, un prim-ministru îşi pune toate întrebările când vine vorba despre sistemul de sănătate, pentru că asta este important pentru oameni, educaţia şi sănătatea”, explică el. Ar vrea să vadă mai multă implicare şi în ceea ce priveşte îngrijirea paliativă. Centrele Hospice nu pot face faţă numărului extrem de mare de pacienţi români care au nevoie de astfel de servicii, într-o ţară în care cancerul este depistat tardiv, fără ca prognosticul să fie unul bun.

Trece dincolo de sistemul de sănătate şi spune că infrastructura este o altă problemă majoră a României şi se referă la un traseu pe care-l face ori de câte ori aterizează la Bucureşti, drumul din Capitală şi până-n Braşov. „Călătoria de la Bucureşti la Braşov este foarte dificilă, de multe ori sunt cozi pe drum, aşa că nu este uşor pentru oameni să ajungă în locurile frumoase din România. Staţiunile de schi ar fi mult mai aglomerate dacă ar exista un drum bun care să ducă acolo”, crede Graham Perolls, care-a simţit pe pielea lui, de-atâtea ori, ce-nseamnă lipsa unui trafic fluent. 

Şi, cu toate astea, iubeşte România. Iubeşte căldura şi ospitalitatea românilor. Mâncarea noastră-i minunată şi mărturiseşte că englezii n-ar fi capabili vreodată s-o facă, pentru că n-au tehnică. Îi plac ciorba de fasole şi găluştele cu prune. „Am trăit cu ciorbă de fasole ani de zile. Noi nu putem să o preparăm în Marea Britanie, nu avem ingredientele necesare. Nu putem face nici vinete, pentru că nu avem tehnica necesară pentru a le coace. Am încercat să fac asta şi este oribil”, mărturiseşte cu zâmbetul pe buze. 

A devenit un ambasador al României peste hotare, în ţara lui, acolo unde toţi prietenii primesc recomandări referitoare la locurile de poveste din ţara noastră. „Delta Dunării cred că este cel mai frumos loc în care am fost în România. Finul meu m-a dus acolo într-un weekend şi am fost impresionat de acel loc, a fost foarte frumos şi cred că foarte puţini oameni din Marea Britanie au fost în Delta Dunării. Ar trebui ca eu să fiu ministrul Turismului uneori, pentru că am încercat din greu să promovez regiunile frumoase din România. Deci, Delta Dunării este recomandarea mea absolută pentru oamenii care vor să vină aici, pentru că este ceva cu totul şi cu totul diferit de ceea ce pot vedea în Marea Britanie”, spune cu glasul plin de bucurie şi încântare. Gândul îi zboară şi la Cheile Dâmbovicioarei şi la muzica românească. 

Graham Perolls este omul care a primit bucurie şi încântare de la o ţară în care a ajuns din întâmplare, dar care nu s-a oprit la a primi, ci a mers mai departe, spre a da. Şi i-a dat ţării care l-a făcut să zâmbească, ajutorul pe care a putut să-l dea, un lucru pe care România nu l-a cunoscut până în anul 1992, îngrijirea paliativă pentru bolnavii în faze terminale, un ultim zâmbet în sufletul celor care suferă de boli incurabile şi-al familiilor care trebuie să înveţe să trăiască fără o parte din sufletul lor. 

_____________________________________

HOSPICE Casa Speranţei, organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Braşov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizaţia are două centre cu servicii integrate, în Braşov şi Bucureşti, şi echipe mobile în Făgăraş şi Zărneşti, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii şi unităţi proprii pentru internare, la domiciliul pacienţilor şi în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existenţă, HOSPICE a adus alinare şi speranţă pentru peste 22.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranţei dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel naţional şi internaţional prin informare, prin programe educaţionale dedicate profesioniştilor, pacienţilor şi comunităţii şi prin îmbunătăţirea legislaţiei în materie.

Activitatile fundatiei pot fi sustinute printr-un SMS recurent cu textul OPTIMISM trimis la numarul 8844 (cost SMS: 2 EUR/luna, valabil in retelele Vodafone, Orange si Digi Mobil) dar si prin donatii online disponibile pe pagina: https://www.hospice.ro/doneaza/
 

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info