Publicat

19

iunie

2017

15:11

1799

vizualizări

Cum a ajuns Coldea la Oprea acasă în noaptea alegerilor. Scrisoarea trimisă comisiei de anchetă

Pe lista invitaţilor lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009, fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, se apără, susţinând că că a avut „ocazional” şi „activităţi cu caracter privat”. Coldea nu a venit la Comisia parlamentară de anchetă pentru a lămuri situaţia, dar a transmis printr-o scrisoare, în care precizează că nu a luat cunoştinţă, în seara alegerilor, de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii Comisiei.

„Atât în cursul zilei de 6 decembrie 2009, cât şi anterior şi ulterior acesteia, în calitate de prim-adjunct al directoorului SRI, am desfăşurat cu precădere activităţi circumscrise apărării (...) De asemenea, în mod firesc, ca orice alt cetăţean, ocazional am avut şi activităţi cu caracter privat – fără nicio legătură cu atribuţiile mele de serviciu sau care să implice calitatea mea profesională”, precizează Florian Coldea în cadrul scrisorii transmise Comsiei de anchetă.

În plus, Coldea susţine că aceste activităţi, deşi private, se supun prevederilor din normele şi regulamentele militare aplicabile personalului SRI şi nu au afectat în niciun fel conduita sa profesională sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

În contextul particular al zilei de 6 decembrie 2009, Coldea precizează că nu a luat cunoştinţă de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii Comisiei.

„Vă asigur, cu deplină responsabilitate, că şi în ziua de 6 decembrie 2009, atât în cadrul activităţilor profesionale, cât şi al celor private, am acţionat în spiritul legii şi al regulamentelor militare”, a mai scris Coldea în scrisoare.

Fostul director al SRI, George Maior, a admis, săptămâna trecută, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, că a fost în seara scrutinului la Gabriel Oprea acasă, la un eveniment privat, el evitând să spună dacă la acel eveniment ar fi fost prezenţi şi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt aşteptaţi, marţi, pentru a fi audiaţi de către Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, însă cei doi nu au confirmat, până la acest moment, prezenţa, a precizat, luni dimineaţă, preşedintele acestui for, senatorul PSD Mihai Fifor.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info