Publicat

5

iunie

2017

13:37

3693

vizualizări

Preşedintele Iohannis la Washington. Cu ce mandat?

Lelia MUNTEANU: Preşedintele Iohannis a luat drumul Americii, fără un cuvânt.

Preşedintele Iohannis la Washington. Cu ce mandat?

Lelia MUNTEANU: Preşedintele Iohannis a luat drumul Americii, fără un cuvânt.

La vremea lui, preşedintele Traian Băsescu ieşea în faţa presei înainte de decolare şi povestea poporului, eroizându-se, ce şi cum va face, cât şi până unde va negocia. Care este mandatul preşedintelui Klaus Iohannis pentru vizita de lucru la Washington? În afara unui comunicat vag emis Administraţia de Cotroceni – mister.
 
Ultimul preşedinte român care a intrat în Casa Albă, aflat tot într-o vizită de lucru în Statele Unite, a fost Traian Băsescu, în septembrie 2011. Atunci, preşedintele României, în 10 ore, a avut 6 întâlniri bilaterale, în care au fost fixate coordonatele Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI, s-a semnat acordul privind instalarea scutului antirachetă şi s-a discutat eterna problemă a vizelor. Nu s-a ştiut, până în ultimul moment, dacă Băsescu va fi primit sau nu de preşedintele Barack Obama în Biroul Oval. S-a întâmplat finalmente, destul de straniu – Obama a dat peste Băsescu intrând în încăperea unde se purtau discuţiile în plen şi l-a invitat la un tête-à-tête care a durat 30 de minute. 
 
Într-o vizită de lucru, spre deosebire de vizita oficială sau vizita de stat, nu e obligatorie o întâlnire cu preşedintele ţării-gazdă. Vizita de lucru e prin definiţie una scurtă şi pragmatică – bilaterale, semnarea unor tratate sau a altor documente oficiale - cu un protocol care coboară din vârful pavilionului la politeţe. (Vizite oficiale în Statele Unite au întreprins Traian Băsescu în martie 2005, Ion Iliescu în octombrie 2003 şi Emil Constantinescu în iulie 1998 – cu toate onorurile). 
 
E extrem de complicat geopolitic momentul vizitei preşedintelui României la Washington. Până când a ajuns  Klaus Iohannis să poată schimba mai mult de un salut cu Donald J. Trump, în lume s-au născut două Occidenturi: Marea Britanie şi SUA, într-o parte, Germania în cârcă cu  UE, de cealaltă parte. 
 
Nu-l va obliga însă nimeni pe cel mai înalt reprezentant al nostru să aleagă vineri între Trump şi Merkel. Va  trebuie să-i spună foarte pe scurt preşedintelui Americii (care are răbdarea şi atenţia limitate) cine suntem, ce oferim şi ce dorim la schimb. 
 
Pe umerii lui Klaus Iohannis stă o responsabilitate uriaşă. Diplomaţie n-avem, consilierii preşedintelui sunt subţiri ca manechinele de swimsuits. S-ar putea sprijini solid în proiectul de ţară, dacă ar exista vreunul. 
 
România are încă resurse, pe care tot nu e în stare să le exploateze. Nu-mi permit să anticipez nimic, încerc doar să îmi închipui care e mandatul Preşedintelui şi cine i l-a dat. Stau cu sufletul la gură şi-mi doresc ca vizita la Washington să nu fie un simplu jurământ de loialitate.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Decizie EXTREMĂ luată de Gică Hagi: vinde tot şi pleacă din România! Unde vrea să meargă "Regele" fotbalului românesc

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info