Publicat

9

octombrie

2017

07:42

1547

vizualizări

Au făcut ISTORIE în fotbalul din România, dar acum riscă să rămână pe DRUMURI. Cazul incredibil al campionilor care sunt la un pas de EVACUAREA din case

Mai mulţi jucători care au câştigat campionatul cu Unirea Urziceni riscă să fie daţi afară din case.

Situaţia incredibilă în care au ajuns este ca urmare a faptului că în loc de bani patronul le-a dat case într-un complex construit de el şi le-a promis că le plăteşte ratele, dar nu a făcut-o. 

"Ca să nu le măreasca salariile, că nu avea de unde să le dea sumele acelea, a promis imobilul. Acum am fost informaţi că trebuie să părăsim, că au câştigat în instanţă evacuarea noastra. Toata lumea s-a dus de mai multe ori la el (n.r la Dumitru Bucsaru) si spunea că e foarte aglomerat sau vorbea urât. De renunţat, nu vom renunţa", a declarat Raluca Pădureţu, sotia fostului mijlocas, Răzvan Pădureţu, potrivit sport.ro

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info