Publicat

12

octombrie

2017

16:10

673

vizualizări

Directorul SRI Eduard Hellvig şi şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, chemaţi la audieri în Comisia SIPA

Directorul SRI Eduard Hellvig, şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr şi adjuncţii acestor vor fi chemaţi la audieri în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, urmând ca în faţa comisiei să ajungă şi foştii preşedinţi Iliescu, Constantinescu şi Băsescu.

Directorul SRI Eduard Hellvig şi şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, chemaţi la audieri în Comisia SIPA

Directorul SRI Eduard Hellvig, şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr şi adjuncţii acestor vor fi chemaţi la audieri în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, urmând ca în faţa comisiei să ajungă şi foştii preşedinţi Iliescu, Constantinescu şi Băsescu.

„Îi vom invita începând cu domnul Ilie Botoş, continuând cu Laura Codruţa Kovesi, Tiberiu Niţu, Augustin Lazăr şi adjuncţii acestora. În principal aş invita la audieri pe şefii instituţiei.(...) Există o ordine de prioritate, există o strategie raţională de a face audieri pe repere cronologice şi pe repere care ţin de funcţiile deţinute", a declarat preşedintele Comisiei de anchetă privind arhiva SIPA, Şerban Nicolae.

Primele audieri în cadrul comisiei au fost programate pentru 19 octombrie, când a fost chemat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Ulterior, vor fi chemaţi şi predecesorii săi în această funcţie - Monica Macovei, Tudor Chiuariu, Cătălin Predoiu şi Titus Corlăţean.

Şerban Nicolae a declarat că exclude ipoteza ca persoanele invitate să nu se prezinte la audieri.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat să dea curs solicitării unei alte comisii de anchetă, cea prvind alegerile prezidenţiale din 2009, de a se prezenta la audieri. Ca urmare a acestui refuz, preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat, în 13 septembrie, CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.

CCR a decis, pe 3 octombrie, că procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este obligată să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 şi să furnizeze informaţiile solicitate sau să pună la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. În soluţionarea conflictului, Curtea a constatat obligaţia doamnei Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, menţiona CCR într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info