Publicat

12

august

2019

14:32

237

vizualizări

BNR lansează în circuitul numismatic monede de aur şi alamă cu tema Desăvârşirea Marii Uniri

Începând cu data de 27 august, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul.

BNR lansează în circuitul numismatic monede de aur şi alamă cu tema Desăvârşirea Marii Uniri

Începând cu data de 27 august, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul.

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

Aversul monedei din aur prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din alamă pentru colecţionare prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2019” şi litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

Aversul monedei din alamă pentru circulaţie prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul regelui Ferdinand I şi inscripţiile în arc de cerc ,,FERDINAND I” şi ,,INTREGITORUL”.

Tirajele acestei emisiuni numismatice sunt: 500 de bucăţi pentru moneda din aur; 50.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru colecţionare; 5.000.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru circulaţie.

Preţurile de vânzare sunt: 9.340,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare; 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecţionare.

Monedele din aur, monedele din alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur şi a monedelor din alamă pentru colecţionare, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info