Publicat

11

august

2019

08:26

1869

vizualizări

Jean-Claude Juncker avertizează: Marea Britanie va fi cea mai afectată de un Brexit fără acord

Un Brexit fără acord va afecta Marea Britanie mai mult decât restul Europei indiferent de ceea ce pretinde Guvernul lui Boris Johnson, a declarat sâmbătă Jean-Claude Juncker, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Marea Britanie încearcă să pună presiune pe Uniunea Europeană pentru a renegocia acordul pentru Brexit.

„Dacă va fi vorba despre un Brexit fără acord, acesta nu ar fi în interesul nimănui, însă Marea Britanie va pierde cel mai mult", a declarat Juncker.

„Suntem pregătiţi pe deplin, chiar dacă sunt persoane în Marea Britanie care cred că nu suntem pregătiţi pentru un Brexit fără acord", a adăugat acesta.

Uniunea Europeană a transmis în repetate rânduri că acordul negociat între oficialii de la Bruxelles şi Theresa May, privind ieşirea Marii Britanii din UE, nu va fi renegociat.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info