Publicat

5

februarie

2020

17:40

111

vizualizări

Statele Unite au suspendat un program secret cu Turcia care implica utilizarea dronelor militare

Administraţia Donald Trump a suspendat un program secret de cooperare cu Turcia, care implica utilizarea dronelor militare, din cauza intervenţiei armatei turce în nord-estul Siriei, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.

Programul secret implica utilizarea dronelor militare de recunoaştere pentru monitorizarea activităţilor militanţilor grupului separatist Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Statele Unite au suspendat programul pe termen nelimitat ca reacţie la intervenţia militară turcă în nord-estul Siriei.

Dronele militare americane utilizate în aceste misiuni erau lansate din baza aeriană turcă Incirlik. Misiunile americane de recunoaştere au fost suspendate imediat după ce Turcia a intervenit militar, în octombrie 2019, împotriva grupurilor insurgente kurde din Siria.

Departamentul american al Apărării a confirmat existenţa programului de cooperare, fără însă a specifica dacă a fost suspendat. "Am susţinut Turcia în contracararea PKK de câteva decenii. Politica noastră nu ne permite să furnizăm detalii despre chestiuni operaţionale", a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de agenţia Reuters. Departamentul de Stat american a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info