Publicat

6

februarie

2020

09:52

179

vizualizări

Taiwanul acuză Beijingul că oferă informaţii eronate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în legătură cu situaţia coronavirusului

Ministerul de Externe de la Taipei a informat joi că autorităţile de la Beijing oferă informaţii eronate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu privire la numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus din Taiwan, după ce OMS a publicat informaţii eronate în acest sens, informează Reuters.

Datele referitoare la numărul de cazuri din Taiwan sunt transmise către OMS de China, întrucât Taiwanul nu este membru al acestei organizaţii ca urmare a opoziţiei Beijingului, care susţine că insula este teritoriu chinez.

Pe de altă parte, autorităţile de la Taipei susţin că Taiwanul este un stat independent, care nu a făcut niciodată parte din Republica Populară Chineză.

Acuzaţiile Ministerului de Externe de la Taipei vin în contextul în care marţi OMS a corectat informaţiile cu privire la numărul de cazuri de infecţie cu noul tip de coronavirus în Taiwan, după ce informase anterior că există 13 cazuri în acest teritoriu, în contextul în care autorităţile locale raportaseră doar zece cazuri.

„Informaţiile eronate transmise de China au dus la această greşeală”, a spus Joanne Ou, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Taipei.

Ministerul chinez de Externe şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu au comentat până în prezent declaraţiile oficialului din Taiwan.

Cel puţin 564 de persoane au murit la nivel global ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus, după ce au fost înregistrate 70 de noi decese în provincia Hubei, au informat miercuri autorităţile. Dintre acestea, 562 de decese au fost înregistrate în China, unul în Filipine şi unul în Hong Kong.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info