Publicat

10

octombrie

2019

13:05

205

vizualizări

„Bancherul săracilor”, câştigător al premiului Nobel pentru pace, subiectul unui mandat de arestare

Un mandat de arestare a fost emis pe numele economistului din Bangladesh şi laureatului premiul Nobel pentru pace Muhammad Yunus, după ce acesta nu s-a prezentat la o audiere, fiind acuzat că i-ar fi înşelat pe angajaţii companiei pe care o conduce, potrivit The Jakarta Post.

Un judecător de la o instanţă din Dacca a emis ordinul după ce angajaţi ai companiei de software Grameen Communications (GC) au înaintat o plângere, declarând că au fost concediaţi pentru că au înfiinţat un sindicat.

Yunus, ce conduce compania, nu s-a prezentat la audiere, pentru că nu se afla în ţară.

Directorul executiv şi un manager senior din cadrul companiei s-au prezentat în instanţă şi au plătit cauţiunea.

„A plecat din Bangladesh înainte de a primi vreo citaţie pentru a se prezenta în instanţă. După întoarcere, va fi făcut un demers legal potrivit”, a declarat avocatul lui Yunus, Kazi Ershadul Alam.

Supranumit „bancherul săracilor”, Muhammad Yunus, un economist renumit, a fondat Banca Grameen, prima astfel de instituţie din lume care acordă credite unor persoane care nu pot prezenta garanţii.

În anul 2006, Muhammad Yunus şi Bănca Grammeen au primit premiul Nobel pentru pace pentru un sistem inovator de microcreditare care avantajează antreprenorii din zonele rurale.

Cu toate acestea, Yunus, în vârstă de 79 de ani, se află într-un conflict cu premierul din Bangladesh, Sheikh Hasina, încă din anul 2007.

În anul 2011, a pierdut funcţia de conducere a Băncii Grameen, în urma unei mişcări ce se presupune că a fost orchestrată de Hasina. Aceasta l-a acuzat că „suge sânge” de la cei săraci, susţinând că banca percepe dobânzi mai mari de 20 de procente.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info