Publicat

4

octombrie

2018

18:21

38

vizualizări

Operaţie INEDITĂ. Un chirurg a operat un URS DE PLUŞ pentru un băiat de 8 ani: Cum puteam să spun nu?

Un chirurg canadian a realizat o procedură experimentală curajoasă, fără anestezic, pe un urs de pluş. Deşi nu avea nicio cunoştinţă despre terapia pentru urşi de pluş, doctorul Daniel McNeely a fost de acord să-l opereze, după ce propietarul l-a rugat acest lucru.

Jackson McKie, în vârstă de 8 ani, se îndrepta către propria sa operaţie, atunci când l-a rugat pe doctor dacă ar putea să îi repare şi ursuleţul lui numit Little Baby, informează BBC.

Băiatul are o problemă neurologică, iar doctorul McNeely a fost unul dintre neurochirurgii care a fost lângă băiat încă de la naştere.

"Cum aş putea să spun nu?" a scris dr. McNeely pe Twitter alături de poze din timpul operaţiei ursului de pluş. De atunci, mesajul a fost distribuit de 7.000 de utilizatori.

Doctorul a diagnosticat jucăria cu o julitură la subraţ şi i-a pus o mască de oxigen în timpul operaţiei.

Jackson suferă de hidrocefalie, o acumulare de lichid cefalorahidian.

Doctorul McNeely, care lucrează la Centrul de Sănătate IWK din Halifax, Marea Britanie, a reuşit în timpul operaţiei să repare un şunt, un tub mic care ajută la scurgerea lichidului din creierul lui Jackson şi la eliberarea presiunii.

Familia lui Jackson spune că este foarte recunoscătoare medicului că a acceptat să repare ursuleţul şi că a reuşit astfel să-l facă pe fiul lor să se simtă confortabil.

"A fost atât de mândru, încât l-a luat pe Little Baby în patul de spital", a spus tatăl lui Jackson, Rick McKie, pentru CBC.

Ambii pacienţi se recuperează cu succes după operaţii.

Foto: P. Daniel McNeely/ Twitter

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info