Publicat

4

decembrie

2018

21:31

2105

vizualizări

Prezentare INEDITĂ a României în stil GAME OF THRONES. Reacţiile internauţilor

O prezentare inedită a României a fost făcută după modelul genericului serialului „Urzeala tronurilor“. Filmuleţul a fost lansat în seara de dinaintea Zilei Naţionale, artistul promiţând că va include, pe viitor, mai multe oraşe importante.

Prezentare INEDITĂ a României în stil GAME OF THRONES. Reacţiile internauţilor

O prezentare inedită a României a fost făcută după modelul genericului serialului „Urzeala tronurilor“. Filmuleţul a fost lansat în seara de dinaintea Zilei Naţionale, artistul promiţând că va include, pe viitor, mai multe oraşe importante.

România este prezentată într-o animaţie grafică, realizată pe tiparul genericului serialului ”Urzeala tronurilor“.

Filmuleţul de 1 minut şi 48 secunde a fost postat pe canalul Youtube. Are ca fundal muzica compozitorului german Ramin Djawadi, născut din tată iranian şi mamă nemţoaică.

Privitorul este plimbat pe harta României, prin mari oraşe ale ţării, unde sunt prezentate ridicându-se cele mai importante monumente ale locului respectiv: Cazinoul la Constanţa, Casa Poporului la Bucureşti, Palatul Culturii la Iaşi etc. Sunt arătate astfel Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Craiova, Cluj şi Timişoara.

Braşovenii au protestat deja că oraşul lor lipseşte din clip, cum lipseşte şi Sibiul - dar autorul, Ionny Animates, promite că va lucra în continuare la prezentarea României în stil ”Game of Thrones“ şi că va include mai multe oraşe.

Internauţii îl laudă pe realizator spunându-i că modelarea este impecabilă

„Foarte tare! Jos pălăria!“, spune un internaut.

„Mulţumesc şi respect că i-a păsat cuiva şi de Iaşi“, comentează un altul.

Ionny Animates explică pentru cei interesaţi cum a creat videoclipul şi spune că a lucrat la el pe parcursul unui an, pierzând şirul orelor alocate. Clipul are deja peste zece mii de vizualizări.

Genericul serialului „Game of Thrones“ în varianta originală. Ce ziceţi, seamănă?

Foto: Captură

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info