Publicat

10

octombrie

2019

16:31

44

vizualizări

Klaus Iohannis a declarat că se va implica astfel încât să nu fie acceptat Dan Nica în funcţia de comisar european

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-o discuţie informală cu jurnaliştii, că se va implica la nivelul UE pentru a nu fi acceptat un comisar european propus de un Guvern demis, respectiv europarlamentarul PSD Dan Nica.

„Mă voi implica la nivel european ca să nu fie acceptat un comisar european propus din partea unui Guvern demis”, le-a spus informal şeful statului jurnaliştilor prezenţi, joi, la Palatul Cotroceni.

Propunerea pentru funcţia de comisar european din partea României, în persoana lui Dan Nica, a ajuns la Comisia Europeană, au declarat surse politice de la Bruxelles pentru MEDIAFAX, iar în prezent procedura de selecţie îşi urmează cursul, candidatul fiind unul care nu a fost selectat în vară.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că o scrisoare ce conţine numele unui candidat din partea României a ajuns luni la Comisia Europeană.

Viorica Dăncilă a anunţat deja că propunerea Executivului este Dan Nica, după ce Rovana Plumb a fost respinsă pentru funcţia de comisar european pentru Transporturi.

Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au fost 238 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 3 voturi anulate.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info