Publicat

17

septembrie

2019

19:31

1887

vizualizări

Scandal între preşedintele CSM şi ministrul Justiţiei. Savonea: Nu vă mai victimizaţi / Birchall: Nu sunt în faţa unui pluton de execuţie

Preşedintele CSM, Lia Savonea, i-a cerut, marţi, în plenul CSM, ministrului Justiţiei, Ana Birchall, să precizeze dacă a agreat în vreun fel cu procurorul general american sau cu reprezentanţii altui stat asupra unei ”foi de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România.

Scandal între preşedintele CSM şi ministrul Justiţiei. Savonea: Nu vă mai victimizaţi / Birchall: Nu sunt în faţa unui pluton de execuţie

Preşedintele CSM, Lia Savonea, i-a cerut, marţi, în plenul CSM, ministrului Justiţiei, Ana Birchall, să precizeze dacă a agreat în vreun fel cu procurorul general american sau cu reprezentanţii altui stat asupra unei ”foi de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România.

Consiliul Superior al Magistraturii a suplimentat, marţi, ordinea de zi şi a dezbătut o solicitare transmisă de Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), care cere CSM să se pronunţe asupra oportunităţii ”foii de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România.

Centrul de Resurse Juridice anunţa, prin intermediul acestei adrese intrate în posesia MEDIAFAX, că a luat act cu privire la existenţa unei "foi de parcurs" pentru întărirea statului de drept în România, la care a lucrat/lucrează/urmează să lucreze, la iniţiativa părţii americane, Procurorul General al SUA împreună cu ministrul justiţiei din România, Ana Birchall.

Potrivit Centrului de Resurse Juridice, declaraţia cu privire la această foaie de parcurs a fost făcută de către Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, în cadrul unei conferinţe de presă la Bucureşti, pe data de 5 septembrie 2019. "Un exemplu al preocupării noastre este faptul că Procurorul General al SUA l-a invitat recent pe ministrul român al Justiţiei - este unul dintre motivele pentru care sunt aici, ca urmare a invitaţiei - să vină în SUA şi să continue să lucreze alături de el şi de echipa lui, în mod direct, pentru o foaie de parcurs pentru România, la care el a contribuit. O foaie de parcurs consultativă legată de ceea ce SUA consideră a fi prevederi şi măsuri adecvate care să fie introduse în legislaţie, în ordonanţe, pentru a asigura un stat de drept puternic şi consistent", a spus Gordon Sondland, potrivit adresei Centrului de Resurse Juridice.

Astfel, Centrul de Resurse Juridice a solicitat CSM să exprime un punct de vedere public cu privire la existenţa, conţinutul, respectiv oportunitatea unei astfel de foi de parcurs şi dacă membrii Consiliului au fost implicaţi în conceperea acesteia.

Marţi, ordinea de zi a şedinţei plenului CSM a fost suplimentată cu această adresă, iar preşedintele Consiliului, Lia Savonea, i-a cerut explicaţii ministrului Justiţiei pe această temă.

Redăm dialogul între preşedintele CSM, Lia Savonea, şi ministrul Justiţiei, Ana Birchall, din plenul CSM, pe această temă:

„Lia Savonea: Doamna ministru trebuie să ne clarifice dacă a existat o astfel de discuţie, dacă există o astfel de foaie de parcurs. Trebuie să precizăm din capul locului, Consiliul Superior al Magistraturii nu cunoaşte, nu a fost implicat, nu a fost invitat într-o astfel de procedură, activitate.

Ana Birchall: În primul rând, eu nu cunosc această solicitare, care nu mi-a fost adresată şi transmisă înainte şi rog respectuos ca să-mi daţi răgazul necesar să vă răspund în scris, cu datele necesare. Dar pentru a informa , vă pot învedera faptul că în calitatea de vice prim-ministru pentru parteneriate strategice, am susţinut întodeauna şi voi continua să susţin dezvoltarea, aprofundarea şi consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, aşa cum am susţinut dezvoltarea, consolidarea, aprofundarea oricărui parteneriat strategic sau relaţii speciale pe care România o are. În calitate de ministru al Justiţiei, sunt obligată să dezvolt, aprofundez şi să consolidez orice parteneriat şi relaţie bilaterală pe care ministerul Justiţiei o are cu orice instituţie sau organism internaţional sau ţară. Eu sunt surprinsă şi mâhnită pentru că este un pic necolegial având în vedere că această solicitare a venit pe 13, dumneavoastră nu aţi trecut-o pe ordinea de zi, nu a fost pe ordinea de zi, dar eu vă spun din câteva date pe care le-am obţinut foarte repede şi vă spun sincer că SUA, dacă cererea se referă la SUA, vă spun că noi avem o colaborare bilaterală foarte ...

Lia Savonea: Dar răspundeţi vă rog la întrebare.

Ana Birchall: Eu răspund la întrebare aşa cum consider eu.

Lia Savonea: Raporturile noastre cu SUA. Aici era în discuţie dacă dumneavoastră aţi conceput împreună cu partenerul o foaie de parcurs pentru statul de drept..

Ana Birchall: Să văd şi eu acest text şi vă voi răspunde.

Lia Savonea: Cred că nu este greu să vă concentraţi puţin să vă gândiţi, să vă amintiţi dacă aţi făcut un asemenea document referitor la statul de drept din România.

Ana Birchall: Eu voi avea discuţii cu orice stat şi orice organism şi instituţie internaţională. V-am învederat faptul că vineri am fost la Bruxelles şi am avut discuţii tehnice pentru MCV. Revenind la relaţia cu SUA, vă pot spune că, prin Ministerul Justiţiei şi ar trebui să ştiţi, conform datelor statistice, dar o să vă răspund şi în scris, autorităţile competente în combaterea acestor forme grave de criminalitate pentru că parteneriatul cu SUA are o componentă importantă pe combaterea criminalităţii pe mai multe componente şi mă refer la DIICOT, parchete şi DNA, derulează activităţi de cooperare cu diverse agenţii din SUA, în cadrul procedurilor şi asistenţei internaţionale judiciare. Eu cred că este obligaţia ministrului Justiţiei să aibă un dialog profesional şi profesionist cu orice instituţie internaţională şi orice stat, cu atât mai mult cât este vorba de un partener strategic al României. O să vă transmit toate datele necesare, dar cred că este important ca să ne menţinem acest dialog.

Lia Savonea: Vă rog să ne răspundeţi la întrebarea formulată, dacă există o foaie de parcurs agreată de dumneavoastră pe statul de drept.

Ana Birchall: Este un dialog absolut normal în combaterea corupţiei, în combaterea criminalităţii .

Lia Savonea: Lăsaţi asta, doamna ministru că nu este greu să vă aduceţi aminte...

Ana Birchall: Doamna preşedinte, cu tot respectul, cred că nu sunt în faţa unui pluton de execuţie cu "Da" sau "Nu". Eu v-am răspuns aşa cum consider eu, în calitate de ministru al Justiţiei şi conform realităţii. Eu, în calitate de ministru al Justiţiei, am obligaţia instituţională de a reprezenta ministerul în relaţia cu terţii, inclusiv cu state cu care avem parteneriate strategice.

Lia Savonea: Întrucât independenţa justiţiei este aşa, o componentă dacă nu cea mai importantă din cele care intră în conceptul general de stat de drept, eu cred că CSM are obligaţia să cunoască dacă semnalează asemenea idei, posibile înţelegeri, eu cred că trebuie să aibă o reacţie. Să fie clarificate punctual chestiunile ridicate aici, respectiv dacă dumneavoastră aţi agreat cu partenerul străin, nu contează cine este acest partener, e vorba de atitudinea ministrului Justiţiei din România, dacă aţi agreat o foaie de parcurs pentru statul de drept din România.

Ana Birchall: Există un dialog instituţional legal, doamna preşedinte.

Lia Savonea: Dar nu răspundeţi, refuzaţi să răspundeţi la întrebare, doamna ministru.

Ana irchall: Eu nici măcar nu trebuia să încep un răspuns pentru că a fost lipsă de colegialitate ca măcar să nu mă anunţaţi, ca să-mi daţi posibilitatea să vă răspund instituţional, cu datele necesare. Vă garantez că, în ciuda demersurilor unor persoane de a pune la punct ministrul Justiţiei, vă garantez că ministrul Justiţiei a acţionat şi va continua să acţioneze cu profesionalism, responsabilitate.

Lia Savonea: Vă rugăm să nu vă mai victimizaţi, doamna ministru.

Ana Birchall: Este obligaţia mea de a reprezenta România şi ministerul Justiţiei pe linia justiţiei în orice relaţie instituţională. Vă voi răspunde în scris şi la acest aspect.

Lia Savonea: Membrii CSM prezumă că dumneavoastră puteţi să faceţi un efort să vă amintiţi dacă în imprejurări oarecare aţi agreat, aţi angajat o foaie de parcurs pentru statul de drept din România.

Ana Birchall: În orice situaţie, am angajat, şi nu cred că membrii CSM prezumă, eu nu cred... Acum o ţară întreagă vede că ministrul Justiţiei este pus la punct pentru simplul fapt că reprezintă ministerul Justiţiei, aşa cum este obligat legal. Eu vă garantez că voi continua să reprezint Ministerul Justiţiei care angajează combaterea corupţiei, lupta împotriva corupţiei, combaterea criminalităţii şi tot ce ţine legal de activitatea Ministerului Justiţiei. Vă voi răspunde, v-am rugat să-mi acordaţi acest răgaz pentru a putea să vă prezint documentele necesare".

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info