Publicat

19

noiembrie

2018

15:39

323

vizualizări

PERICOLELE pentru organism cauzate de frig, căzăturile pe gheaţă şi curăţatul zăpezii. Sfatul FIZIOTERAPEUTULUI

Riscul accidentărilor creşte, imediat după apariţia primilor fulgi de nea. O simplă plimbare devine o provocare, când intervine gheaţa, sau poleiul. Fizioterapeutul Bogdan Goga, ne explică la ce tratamente medicale putem apela în cazul contracţiei musculare, determinate de frig, sau în cazul leziunilor determinate de căzăturile pe gheaţă şi cum putem preveni durerile care ar putea aparea după ce dăm zăpada.

PERICOLELE pentru organism cauzate de frig, căzăturile pe gheaţă şi curăţatul zăpezii. Sfatul FIZIOTERAPEUTULUI

Riscul accidentărilor creşte, imediat după apariţia primilor fulgi de nea. O simplă plimbare devine o provocare, când intervine gheaţa, sau poleiul. Fizioterapeutul Bogdan Goga, ne explică la ce tratamente medicale putem apela în cazul contracţiei musculare, determinate de frig, sau în cazul leziunilor determinate de căzăturile pe gheaţă şi cum putem preveni durerile care ar putea aparea după ce dăm zăpada.

Frigul 

“Când organismul nostru trece de la o temperatura ridicată, la o temperatura scăzută ae apără, producând două reacţii: contracturi musculare repetate, determinând apariţia tremuratului sau o contracţie musculară permanentă, determinând apariţia stării de hipertonie, respectiv de permanentă încordare, ce se traduce prin dureri de o intensitate foarte mare la nivelul muşchilor”, explică Bogdan Goga.

Fizioterapeutul ne sfătuieşte să evităm astfel de situaţii, iar dacă totuşi ne vom confrunta cu ele, să ştim că există metode de recuperare medicală eficiente pentru aceste cazuri, care au ca scop scăderea tonusului acelui muşchi prin stretching activ global, terapie manuală, masaj, termoterapie, electroterapie, laserterapie, ultrasunet, dar şi kinesiotaping, care va continua acasă munca depusă de fizioterapeut. 

 

 

Căzăturile pe gheaţă

Căzăturile pe gheaţă pot produce traume la nivelul ţesutului prin fracturarea anumitor zone ale corpului, cel mai frecvent ale umărului sau ale şoldului. În astfel de cazuri, este recomandat să mergeţi la serviciul de urgenţă pentru a va asigura că totul este în ordine. Pot să apară anumite leziuni care să nu provoace simptome foarte puternice pe moment, dar care, în timp, să cauzeze unele probleme mult mai mari.

“De cele mai multe ori, o căzătură pe gheaţă este urmată şi de lezarea unui membru, fiind nevoie de imobilizarea acestuia şi, ulterior, de recuperare medicală”, avertizează fizioterapeut Bogdan Goga.

 

 

Datul zăpezii 

Mai mult decât atât, datul zăpezii este o activitate care presupune, de regulă, mişcări bruşte, iar în momentul în care muşchii nu sunt pregătiţi din punct de vedere termic pentru efectuarea unei anumite mişcări, iar aceasta se produce totuşi, există riscul de apariţie a spasmului muscular.

Fizioterapeutul Bogdan Goga ne sfătuieşte să evităm astfel de mişcări şi să efectuăm, înainte de a ieşi din casă, o încălzire prin câteva mişcări uşoare, care să antreneze muşchii braţelor, dar şi pe cei ai spatelui. De asemenea, o combinaţie personalizată de terapii, va asigura recuperarea oricărui pacient.

Mai multe detalii despre pericolele sezonului rece pe CSID

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info