Publicat

9

octombrie

2019

10:57

115

vizualizări

Birchall, despre GRECO şi MCV: Am aşteptat punct de vedere de la CSM, dar CSM era ocupat să modifice legea ANI

Ministrul Justiţiei Ana Birchall a declarat, miercuri, că a aşteptat un punct de vedere de la CSM, dar „CSM era preocupat să modifice legea ANI”. Birchall anunţă că nu a primit punctul de vedere de la CSM pe raportul GRECO şi MCV.

Birchall, despre GRECO şi MCV: Am aşteptat punct de vedere de la CSM, dar CSM era ocupat să modifice legea ANI

Ministrul Justiţiei Ana Birchall a declarat, miercuri, că a aşteptat un punct de vedere de la CSM, dar „CSM era preocupat să modifice legea ANI”. Birchall anunţă că nu a primit punctul de vedere de la CSM pe raportul GRECO şi MCV.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat că a aşteptat, de la CSM, un punct de vedere pe raportul GRECO şi MCV, însă nu a primit încă un răspuns.

„Legat de multele întrebări pe care le-am primit zilele acestea privind analiza noastră pe GRECO şi MCV, vă pot spune că aşa cum am comunicat, de altfel, noi am aşteptat un punct de vedere de la CSM, dar se pare că CSM era preocupat să modifice legea ANI, uzurpând, de altfel, atribuţiile Ministerului Justiţiei şi trimiţând direct la comisia din Senat, Am solicitat public şi în scris aceste clarificări (...) este de datoria mea în calitate de ministru al Justiţiei să apăr atribuţiile şi reputaţia Ministerului Justiţiei. Revin şi cu această solicitare publică către CSM. Am făcut o revenire şi săptămâna trecută să ne transmită în regim de urgenţă punctul de vedere al CSM cu privire la această analiză. Daca nu, o să dau publicităţii analiza pe care, repet, am întocmit-o pe baza punctelor de vedere primite de la instituţiile care ne-au transmis şi toate asociaţiile profesionale”, a spus Ana Birchall.

Ministrul a afirmat că speră ca în cursul zilei de miercuri să primească punctul de vedere solicitat de la CSM.

Birchall a mai spus că nu consideră că nu este „în beneficiul actului de justiţie” existenţa SIIJ în forma actuală, câtă vreme, potrivit legii, are competenţa de a reţine tot dosarul, indiferent de infracţiunea cu care este sesizată.

„Cu alte cuvinte, într-un limbaj pe înţelesul tuturor (...), orice persoană care este urmărită, cercetată şi face o plângere la această Sectie Specială, Secţia Specială are competenţa să reţină tot dosarul. Fie că vorbim de infracţiuni grave, omor, proxeneţi, bande de tâlhari, criminalitate organizată, viol, omor orice alt tip de infracţiune, repet orice persoană care înţelege să facă o plângere la Sectia Specială, secţia specială, conform articolului 88 indice 1 aliniat 2 are competenţa să reţină şi să continue cu acel dosar. Dacă consideraţi că este în beneficiul justiţiei o astfel de competenţă, eu, în calitate de ministru al Justiţiei, dar şi ca absolvent de drept şi nu o să-mi bat niciodată joc de CV-ul meu, nu consider că este normal şi nu este în beneficiul actului de justiţie pentru că pe noi ne interesează pe toţi din societate, indiferent unde suntem ca să ne preocupăm de buna funcţionare a sistemului judiciar şi de un act de justiţie aşa cum ni-l dorim fiecare”, a mai spus Birchall.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ). A fost pentru a şasea oară când CSM a încercat, fără a reuşi, validarea Adinei Florea la SIIJ.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info