Publicat

4

octombrie

2018

19:42

1566

vizualizări

BĂTAIE în BLOCUL OPERATOR la Spitalul Judeţean Craiova. Medicii au sunat la 112

Un cadru medical de la Spitalul Judeţean Craiova a fost amendat luni de poliţişti pentru că a sărit la bătaie în blocul operator, iar colegii săi au sunat la 112. Urologul Mugur Riza nu este la prima ieşire violentă. Cu cinci luni în urmă, acesta ar fi lovit un coleg în cabinetul medicilor de gardă.

BĂTAIE în BLOCUL OPERATOR la Spitalul Judeţean Craiova. Medicii au sunat la 112

Un cadru medical de la Spitalul Judeţean Craiova a fost amendat luni de poliţişti pentru că a sărit la bătaie în blocul operator, iar colegii săi au sunat la 112. Urologul Mugur Riza nu este la prima ieşire violentă. Cu cinci luni în urmă, acesta ar fi lovit un coleg în cabinetul medicilor de gardă.

”Este vorba despre un conflict mai vechi între medicii spitalului, medicul Mugur Riza cauzând mai multe probleme, dar voi avea grijă ca lucrurile acestea să nu se mai întâmple”, a declarat corespondentului Mediafax, directorul Spitalului Judeţean Craiova, Alin Demetrian.

Scandalul a pornit luni, de la medicul urolog Mugur Riza, acuzat de colegii săi că îi insultă şi nu îşi pot desfăşura activitatea în mod normal. Medicii au fost nevoiţi să sesizeze Poliţia, ca să aplaneze conflictul.

"Poliţiştii Sectiei 2 au fost sesizaţi pe 112 cu privire la faptul că un medic din cadrul spitalului are o atitudine nepotrivită faţă de colegi, în sensul că îi jignea şi îi împiedica să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii. Poliţiştii au ajuns la faţa locului, au intervenit pentru detensionarea situaţiei, au luat declaraţii de la martori şi au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, în cuantum de 3.000 de lei faţă de medicul respectiv. Solicitarea a făcut-o o colegă de-a medicului. Dar cei care erau deranjaţi de atitudinea medicului în cauză erau mai mulţi, medici, asistenţi. Scandalul s-a petrecut în blocul operator. Le-au permis poliţiştilor accesul acolo, asigurându-i că nu se întâmplă nicio intervenţie, au intrat acolo, au purtat o discuţie care se vede pe filmare. În baza declaraţiilor obţinute de la martori, medicul a fost sancţionat cu amendă", au transmis reprezentanţii Poliţiei Dolj.

Scena în care agenţii de poliţie intră în blocul operator ca să aplaneze conflictul a fost postată pe Youtube de medicul amendat.

Mugur Riza: Nu aveţi voie în blocul operator.

Agent poliţie: Îmi arătaţi şi mie buletinul?

Mugur Riza: Sigur, dar nu pot. Nu-l am. În momentul ăsta operez.

Agent poliţie: Pentru faptul că aţi provocat deranj în blocul operator o să fiţi sancţionat”.

Medicul acuzat a declarat corespondentului Mediafax că nu înţelege cum s-a ajuns la un asemenea scandal şi că sosirea poliţiştilor a fost o surpriză pentru el.

”Eu vă spun că probabil poliţiştii au încurcat clădirea şi au intrat în cel mai mare spital al României, fiind invitaţi de o doctoriţă care e frustrată în ceea ce mă priveşte. E nemăritată şi am refuzat-o probabil... Nu înţeleg ce căutau poliţiştii într-un bloc operator, unde eu trebuia să operez un alt om. Ei au zis că doctoriţa s-a plâns că a apărut un conflict, dar la 112 suni în situaţii de urgenţă. Nu vii cu duba să îţi povestească una că n-ai pupat-o. Eu, sincer, am crezut că sunt la camera ascunsă. Problema e că nu aveau un mandat. Una dintre filmări e făcută de mine, dar nu ştiu cum a ajuns povestea publică. Mi-au spus că mă vor amenda. Dar nu m-au identificat, nu mi-au luat declaraţie, nu m-au ascultat. Eu voi contesta amenda, pentru că ei ar fi trebuit să îmi ceară şi mie părerea”, a spus dr. Rizea.

 

A lovit un coleg în camera de gardă

Nu este prima dată când medicul Mugur Riza este acuzat de agresiune la adresa colegilor. În urmă cu aproximativ cinci luni, pe 3 mai, acesta l-a agresat pe colegul său, Lucică Stoica, în camera de gardă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat la acel moment că  politiştii Sectiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizati telefonic de un medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, care a reclamat faptul că a fost lovit peste ureche de un alt medic, coleg cu el. ”Ulterior persoana vătămată s-a prezentat la sediul Sectiei 2 Craiova, unde a formulat o plângere împotriva agresorului”, a afirmat reprezentantul IPJ Dolj.

Surse medicale au declarat, corespondentului Mediafax, că întregul conflict dintre cei doi medici s-a produs după ce medicul agresat n-a mai vrut să contribuie pentru achiziţionarea unui aparat medical, deşi toţi colegii îşi dăduseră acceptul anterior. Cei doi au început să se jignească, iar lucrurile au escaladat.

Medicul Mugur Riza este cunoscut în spital pentru ieşirile sale violente, care au fost semnalate de către colegii săi în mod repetat.  

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info