Publicat

11

septembrie

2019

15:44

83

vizualizări

Studenţii români vor putea rămâne în Marea Britanie până la doi ani după finalizarea studiilor

Studenţii străini vor putea să rămână, începând din 2020, în Marea Britanie până la doi ani după finalizarea studiilor pentru a-şi căuta un loc de muncă, conform unei noi măsuri anunţate miercuri de Guvernul de la Londra, relatează Reuters.

În baza reglementărilor în vigoare, introduse de fostul premier Theresa May în perioada în care era ministru de Interne, studenţii pot rămânne în ţară pentru patru luni după finalizarea studiilor.

„Contribuţia importantă pe care studenţii străini o aduc ţării şi universităţilor noastre este atât culturală cât şi economică. Prezenţa lor este în avantajul Marii Britanii”, a transmis ministrul Educaţiei, Gavin Williamson, într-un comunicat.

Această măsură, continuă el, „va permite prestigiosului nostru sector al învăţământului superior să continue să-i atragă pe cei mai talentaţi în Marea Britanie”.

Guvernul a anunţat că noua măsură le va permite celor care finalizează studiile în regat să muncească sau să-şi caute de lucru, cu orice nuivel de calificare.

Numărul studenţilor beneficiari ai acestui program este nelimitat.

Măsura urmează să se aplice începând de anul viitor celor care încep un prim ciclu sau un ciclu superior într-o „universitate britanică sau o instituţie de învăţământ superior de încredere, care a trecut proba în domeniul gestionării controlului imigraţiei”.

În Marea Britanie studiază în fiecare an aproximativ 450.000 de tineri din diferite state ale lumii.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info