Publicat

7

octombrie

2019

15:44

4524

vizualizări

Un tânăr de 28 de ani a convins o copilă de 11 ani să întreţină raporturi sexuale cu el într-un parc. Bărbatul a fost arestat la domiciliu

Un tânăr de 28 de ani din Cugir, judeţul Alba, a primit arest la domiciliu după ce a convins o copilă de 11 ani să întreţină cu el raporturi sexuale într-un parc din oraş. Fapta a fost încadrată la viol, având în vedere vârsta fetiţei.

Potrivit Poliţiei Alba, poliţiştii din Cugir au reţinut un tânăr de 28 de ani, din oraş, acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 11 ani.

În urmă cu câteva zile, Poliţia din Cugir a fost sesizată de către un bărbat că fiica sa, în vârstă de 11 ani, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu un tânăr din oraş. Poliţiştii au constatat că, în seara zilei de 1 octombrie 2019, în timp ce se afla într-un parc din Cugir, tânărul, în vârstă de 28 de ani, ar fi convins-o pe minoră să întreţină raporturi sexuale, orale, cu el.

Iniţial, cercetările au fost făcute pentru act sexual cu minor, însă dată fiind vârsta victimei, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în viol.

Faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat în faţa magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care a dispus, faţă de acesta, măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info